Copywriting: meserie sau mișto?

Trebuie să recunosc că eu sunt una din milioanele de femei care sunt atrase de ambalaj
În cazul nostru, de titlu. O să descoperim în cele ce urmează că titlurile sunt mare treabă când vorbim de copywriting.

Începutul copywritingului


Și, cum toate lucrurile își au un început, haideți să descoperim împreună ce înseamnă copywritingul.
Pentru mine, copywritingul este un instrument de promovare, care de cele mai multe ori înseamnă să aranjezi cuvintele în așa mod încât lucrurile să se vândă mai bine. Este o formă textuală de vânzări, prin care prezinți valoarea produsului cât mai atractiv, îi scoți în evidență avantajele și înfrumusețezi adevărul(așa am învățat la universitatea despre marketing, nu?).
Dar, cum definițiile ne limitează la creativitate, vă spun și eu că copywritingul înseamnă mult mai mult de atât. Dacă de la început mi se părea simplu să scriu, acum mi se pare din ce în ce mai complicat de ieșit în față. Pentru că în față ieși doar atunci când ai ceva de spus, altfel te dai de rușine sau servești drept o nouă poantă pentru ceilalți care stau frumușel în băncuța lor.

Pentru a penetra mai bine domeniul scrierii textelor la comandă, aș propune să mizăm mai mult pe umanizarea afacerilor. Să începem de la faptul că doar oamenii au puterea de cumpărare. Deci, noi scriem pentru ei. Pentru ei. Pentru oameni. Nu pentru boss, nu pentru directorii de marketing, nu pentru vânzători, nu pentru departamentul creativitate… Nu, nu, nu, tu scrii pentru oameni la fel ca tine. Ei nu sunt academicieni, nu lucrează la NASA, nu au viața de pe instagram. Ei nu sunt extratereștri!
(Eu îmi cer scuze pentru această ieșire din pepeni, dar am obosit să fiu targetată în reclame ale căror cuvinte din descriere trebuie să le caut în DEX. Aloooooo, hai coborârea pe Pământ!).

Vezi, prietene, copywritingul e despre:
Obții atenția consumatorilor, stârnindu-i dorința să vrea să te urmărească… nu să îl agresezi cu oferte. Dăruiești cu generozitate cititorilor ceva cu adevărat valoros… nu doar ceri cu lăcomie „ACUM! SUNĂ! OFERTĂ FIERBINTE!”
Să îi lași să vrea să cumpere de la tine nu din cauza presiunii, că i-ai constrâns sau le-ai întins capcane prin ChatBot și acuma nu pot să scape de tine, dar din cauza că ei sunt distrați de conținutul tău și le este de ajutor(informație utilă, mă refer).

Deci dacă încă mai ești aici și nu te-am speriat înseamnă că ești sau vrei să devii un copywriter, este?

Cine este un copywriter

Mulți cred că dacă ești un scriitor bun, atunci îți este suficient să devii și un copywriter. Ei bine, nu este chiar așa. Pentru că un copywriter, pe lângă faptul că scrie bine, el poate să și vândă prin aranjarea armonioasă a cuvintelor pe care le cunoaște.

Copywritingul, în sine, este un canal de vânzare sub acoperire (vorbesc acuma despre situația reală în Moldova, pentru că în altă ordine de idei și în alte țări, copywritingul se manifestă ca un canal de creativitate pentru tv, radio – pentru canalele de informare. Nu zic, și noi mai scriem uneori texte pentru  spoturi sociale, manifeste necomerciale, dar 90% dintre ele sunt pentru vânzări, așa că trebuie să vă obișnuiți de pe acum cu ideea și să lăsați aerele de artiști pentru propriile notițe).
Chiar dacă lucrați în companii cu viziuni moderne, clienții oricum o să vă ceara ce vor ei… până la urmă ei plătesc banii J

Acum că ne-am clarificat ce se cere de la noi, haideți să discutăm și despre ce cerem noi de la ei.

Scrierea textelor

Pentru a scrie un text bun trebuie să dai întrebări multe! Să descoperi mai întâi clientul, abia după asta te apuci de scris pentru companie.

Pentru a-mi ușura munca, eu am împărțit textele în câteva categorii, care și sunt cele mai solicitate:

1. Articole – (600-1200+)cuvinte

2. Advertoriale – (300-500)cuvinte

3. Postări – (20 – 150)cuvinte.

Pe scurt o să vorbim despre fiecare, dar sunt curioasă cum le împărțiți și voi, așa că nu ezita să revii cu un feedback după ce citești articolul.

Apropo, știe cineva când se folosesc articolele și când advertorialele?

Articolele se folosesc pentru blog mai mult, și pentru unele compartimente ale site-urilor web și de cele mai multe ori descriu utilizarea unor produse, recenzii/recomandări către ele de la utilizatori, descrierea anumitor servicii cu lux de amănunte, cum să rezolvi unele situații cu ajutorul unui produs, povestiri, etc., etc. Acolo ai spațiu de mișcare pentru a împacheta și a desfășura un text frumos și înghegat.

Advertorialele sunt texte mai scurte și se folosesc cel mai adesea pentru noutăți/știri(a schimbat locația, de exemplu și cum să găsești noua locație), descrierea de produse/servicii, ghidarea spre întocmirea unor pași(de exemplu, alimentarea cardului sau cum să alegi ușa potrivită pentru antreu), sau chiar și un text mai structurat, la fel, pentru blog. De obicei, advertorialele sunt pentru website-uri ca content pentru descrierea echipei, serviciului, produsului.

Comun, atât pentru articole cât și pentru advertoriale este scopul lor: pentru ce sunt scrise ele? Pentru SEO sau pentru PR? În mod normal, clientul ar trebui să îți spună singur acest lucru.

Notă
SEO –optimizarea pentru motoarele de căutare(o să ai nevoie de cuvinte cheie,titlu, o să împarți textul în subtitluri, link-uri interne)

PR – relații cu publicul(acuratețe în text, finețe în adevăr if you know what I mean, acces la mass media,  orientați către publicul pentru care se scrie, vânzare arareori)

Câți dintre voi știu ce înseamnă SEO? Despre PR nici nu am ce vă povesti

Doar pentru copywriteri: ideal ar fi să nu propuneți și/sau întrebați dacă textul să fie pentru SEO sau PR, atâta timp cât simțiți că clientul nu știe despre această împărțeală în textele noastre. În mod ideal, dacă au persoană/agenție care se ocupă de SEO, ei presoară în textele voastre cuvintele cheie și adaptează textele conform cerintelor din SEO. Dacă totuși clientul din start insistă ca textele să fie scrise pentru SEO, atunci e musai să vă ofere cuvintele cheie pe care să le folosiți. Recomand un cuvânt cheie la 100 de cuvinte, cuvântul cheie cel mai important se foloseste în tag-ul title H1, iar in H2, H3 cuvinte cheie secundare.

Pentru PR la fel, se oferă informația care trebuie de transmis publicului selectat. Rolul vostru este să îl construiți fin, curat și cat mai succint (deși, depinde mult de cine veți fi contactat, de companie sau purtătorul de cuvânt).
Nu uitați, reguli fixe în copywriting nu există!

Pentru ambele(articole și advertoriale), regula de scriere este aceeași: titlu convingător, fapt ce va întări ideea că merită să citești și umplutură valoroasă și simplă. Chiar scrieți simplu, nu glumesc.

Titlul are un rol deosebit! E un fel de prinț în castel. Majoritatea prințeselor o să aleagă și un castel mai puțin mare dacă prințul o să fie arătos… Hai, că v-ați prins. Titlul trebuie să fie provocator, dar nicidecum grav, iar umplutura să corespundă promisiunilor din titlu. Riscați să pierdeți mulți urmăritori, care se vor dezabona din cauza că i-ați dezamăgit. Așa am făcut și eu de la multe pagini de știri SHOK, care erau fără impulsuri joase măcăr.
Scurt, intrigant și jucăuș, dacă vă permite subiectul. Dacă nu, scurt, clar și simplu de digerat informația.

De unde ne inspirăm când scriem

Îmi aduc aminte cum începusem un val, eu și cu câțiva colegi, intitulat cum că: noi nu copypaste. Am vrut să fim crazy. Am vrut să fim un curent. Am vrut să schimbăm lumea…
Ne-am desumflat la fel de repede cum am și creat grupul, și știți de ce? Pentru că toată lumea copiază. Chiar dacă crede că e ideea lui. Nu! Noi suntem un rezultat a tot ceea ce consumăm, vedem, auzim. Deci părerile tale, nu sunt chiar ale tale. Iar creația ta, e formată dintr-o multitudine de alte idei cu care ai interacționat. În fine, sper că ai înțeles unde bat.
Eu mă inspir din:
– articole străine – (en,ru, mai puțin contează, important este ca căutarea pe google să fie formulată corect pe subiectul tău)

Înainte să incepi a scrie un articol sau advertorial, schițează deja textul: titlu, subtitluri, și da – să nu uităm de o încheiere frumușică. Sau, dacă nu e frumușică, sa fie o încheiere reușită. Important să nu fie o încheiere în cădere liberă.

cărți – cărțile care nu prea le citesc și alții, așa mă asigur că o să fiu mai originală
citate celebre – adaptate conform subiectului despre care scriem.

Ne inspirăm de oriunde, căutăm catalizatorii de emoții (chiar și în textele pe care le scriem putem aduce referire la tradiție, generații(bunici, părinți), copii mici, animale, orientându-ne după publicul pentru care scriem) care să trezească un sentiment în noi și cheful de a scrie, în acest caz orice stimul e bine-venit.

Postări
Vai, dar am uitat  să scriu despre postări pentru facebook/instagram.
Deci, pe scurt, ne orientăm, în primul rând, dacă sunt pentru postări sponsorizate(trebuie să fim mai atenți de la început, să nu fim nevoiți să refacem) sau postări simple.

Aici vine și provocarea cea mare! Dacă în articole și advertoriale ai loc pentru a te manifesta și a prinde publicul să citească până la final, în cazul postărilor ar fi cazul să fim mult mai compacți și să învățăm să spunem multe prin puțin.

Postările le putem împărți în următoarele categorii:

Comerciale – vino să probezi/testezi/guști/simți chiar tu/să încerci/…pe scurt, îndemnuri la acțiuni

Informaționale – știai că/oficiul nostru este mai încăpător acum, ne-am mutat/ share la o știre/un nou produs, un nou tip de serviciu

Educative – dacă vrei să știi cum să/o să vă prezentăm/ să știți cu ce se combină

Distractive – glume(sau, prinde valuri cu diferite evenimente și le adaptează companiei pentru care scrii), glume adaptate, situații(gen Erdogan, Covid, Dodon).

La fel ne putem orienta așa și pentru articole și advertoriale, deși în ele deseori trebuie să combini toate acestea sau câte două din ele.

Când ni se cere să scriem o postare care va fi sponsorizată, atunci vom folosi mai puțin text decât de obicei. Perfect ar fi două-trei propoziții scurte cu un îndemn clar și ușor de procesat.   

În cazul în care este vorba de o ofertă de muncă pentru angajare, sau prezentarea unui aparat/utilaj tehnic, desigur ele vor fi mai mari, dar structura trebuie de păstrat simplă. Propoziții de șapte cuvinte(vezi studiul când li s-a prezentat vreo 20 de obiecte și fiecare a ținut minte în jur de 7).

Companii și clienți cu care să nu lucrezi

Acuma vă imaginați că nu o să dau nume. Voiam doar să te atenționez de cine să te ferești pentru a avea mai mult timp să te ocupi de proiectele tale în armonie.
Pentru că suntem și copywriteri care nu lucrează în companii, dar și cei care sunt deja angajați, aș vrea să îți explic cum să faci în așa fel încât să îți ușurezi munca.
Deci, atunci când primești o sarcină nouă este important să dai cât mai multe întrebări:
– textul să fie informativ? comercial? distractiv?
– unde va fi plasat? blog? web site?
– pentru SEO? PR? (în caz că lucrezi la companie)
dacă pentru SEO, de unde iei cuvintele cheie? Dacă pentru PR, să ți se ofere multe alte detalii și sursa de unde să folosești material
– o să fie sau nu o sa fie sponsorizată postarea?
– care e publicul țintă? scrii pentru mămici cu pici? pentru specialiști dintr-un anumit domeniu? stilul să fie mai prietenos sau, dimpotrivă, mai rece?
– care sunt valorile companiei?
– rugați să vi se ofere pagini/texte/care le plac.
În cazul în care ești freelancer și clientul nu vă poate răspunde la aceste întrebari sau pare confuz, nu începeți a lucra cu el, decât după ce revine cu această informație sau vă întelegeți ca prima modificare să fie gratuită, iar fiecare urmatoarea se taxează după o formulă pe care o și prezinți. De ce vă spun aceasta,  e mare probabilitatea ca după ce o să îi prezinți textul să îți spună că nu e tocmai ceea ce el voia și să modifici până la 5-6 ori sau poate și mai mult.

Dacă ești angajat și cel ce îți deleagă sarcina, la fel nu cunoaște aceste detalii – îl rogi să revină la client și să obțină aceste informații, sau dacă este cineva responsabil de editarea lor, înseamnă că nici nu trebuie să te preocupe acest aspect, decât dacă vrei să avansezi ca head of copywriting.

Pentru mine e clar, un client care nu știe ce vrea e mai rău decât unul care știe.
Iar un client care știe ce vrea dar nu poate explica e mai rău decât ceilalți doi.

Te asiguri că știi direcția pentru care scrii. E normal să refaci texte, în deosebi când colaborarea e la început. Eu așa am captat atenția, din simplul motiv că ofeream primul text gratuit. Uneori, mai practic și acum

Cursuri copywriting versus cărți/materiale online

Din propria experiență vă spun că orice curs e bun, dacă ți-l plătește angajatorul
Așa am reușit să cunosc o mulțime de oameni, care mai apoi mi-au devenit parteneri, clienți sau colaboratori. Deci, orice ocazie ai – profită!

Dacă vine deja vorba să îți achiți singur toate aceste plăceri, atunci îți recomand să alegi trainingurile organizate direct de un specialist anume, și de dorit în primele lui ediții când face asta cu multă pregătire, emoții, grijă pentru fiecare participant și fără scopuri comerciale. Deci sfatul meu, e să nu cheltui bani pentru traininguri organizate de agenții, unde sunt peste 50 de oameni ți vorbesc doar speakerii.
În grupuri de până la 10 participanți, la astfel de întâlniri mergi ori de câte ori îți permite bugetul. Fără video, poze și transmisiuni live. Alege să te duci la oameni a cărui activitate o admiri, o poți urmări, iar la aceste întâlniri poți să îi dai întrebări, chiar cu referire la ce faci tu.
Decât la seminare, traininguri, mai bine ai alege să mergi la un teatru sau film bun, sau orice altceva îți trezește emoții și îți îmbogățește vocabularul.

Recomandări

Recomand să faci parte din grupul SOCIAL MEDIA DIN CULISE acolo o să ai acces la informație și exemple din social media care merită toată atenția ta.

4 cărți pe care le recomand:
1. Nu contează cât de bun ești, ci cât de bun vrei să fii –   P. Arden
2. Toți suntem ciudați – S. Godin
3. Viața mea în publicitate. Publicitate științifică – C. C. Hopkins
4. Ce spui după Bună ziua(sau oricare altă carte bună de NLP)  – E. Berne

4 oameni pe care îți recomand să îi urmărești:
1. Vadim Cușnir
2. Dragoș Munteanu
3. Toma Grozăvescu
4. Elena Stiubei



4 portaluri recomandate:
1. https://kopywritingkourse.com/what-is-copywriting/
2. https://socialmediainculise.md/
3. https://romaniancopywriter.ro/blog/
4. https://smarters.ro/academy/copywriting/

4 pagini Facebook cu conținut interesant:
1. IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România
2. Radio Guerrila
3. Unu Noaptea
4. Purple

Nu știu pe cât mi-a reușit să povestesc despre această meserie, așa că vă rog să îmi dați de știre dacă v-a fost util acest articol.
Cu siguranță sunt multe alte informații care merită de împărtășit cu voi, așa că vă aștept întrebările în comentarii, unde o să vă răspund cu tot dragul.

Bisous

Photo credit de Katrina Wright pe Unsplash.


Împarte cu prietenii
73Shares

Lasă un răspuns